— Menirea omului, încheie Luca, este să fie o punte între pământ și cer. Să trăiești astfel încât, prin faptele și bunătatea ta, să lași în urmă o lume puțin mai luminoasă decât ai găsit-o. Nu contează cât de mare este piesa pe care o sculptezi, ci cât de multă „iubire” ai pus în fiecare așchie căzută pe podea.
Tânărul a înțeles atunci că nu trebuie să caute un răspuns complicat. Menirea lui era chiar acolo, în mâinile sale și în inima care bătea cu dorința de a fi mai bun în fiecare zi. Despre menirea omului
Luca zâmbi, așeză dalta pe bancul de lucru și îi arătă un bloc de lemn de nuc brut, plin de noduri și praf.— Vezi bucata asta? întrebă el. Unii văd în ea doar lemne de foc. Alții văd o piedică în drum. Dar menirea mea este să văd în interiorul ei ceea ce nu este încă vizibil: un înger, o vioară sau poate doar un obiect util care să aducă bucurie cuiva. — Menirea omului, încheie Luca, este să fie