Ardealul este patria înjurăturilor „domoale” ca ritm, dar devastatoare ca inventivitate. Atunci când un cioban de la munte își pierde răbdarea—fie că i-a intrat lupul în strungă, fie că i s-au împrăștiat miorile prin jnepeniș—limbajul devine o formă de artă abstractă, plină de elemente religioase, anatomice și rurale.
Coada măturii, dâra carului sau opinca devin arme lingvistice. 3. Exemple „clasice” (Necenzurate, cu grai ardelenesc) Injuraturi din Ardeal spuse de un cioban! Necenzurat!
În Ardeal, „cele sfinte” sunt nelipsite. Nu e neapărat blasfemie, ci o formă de a sublinia gravitatea situației. plină de elemente religioase
– O înjurătură „grea”, folosită când treaba e cu adevărat groasă (de exemplu, dacă a căzut brânza în glod). anatomice și rurale. Coada măturii
Gura, sufletul, crucea și... neamul sunt „țintele” preferate.
– „Dâloi” fiind un termen pentru cineva prost sau bleg.